Universul(tot noi) ne aduce(m) în față ceea ce am tot amânat să vedem

Purtarea “măștilor albastre pandemice” nu reprezintă nimic altceva, decât reflexia faptului că purtăm acele măști interioare formate în urma traumelor nerezolvate, din viața asta, sau din altele. Pretextul virus, rămâne doar un pretext, fără a nega existența virușilor în general, doar că focusul trebuie îndreptat în altă direcție, altfel nu rezolvăm nimic (viruși și bacterii care trăiesc în simbioză cu noi și cu tot, sunt aici de când toate celelalte existente). Prezentul articol este un capitol introductiv, dintr-o lucrare extraordinară, “Cele 5 Răni Care Ne Împiedică Să Fim Noi Înșine” – Lise Bourbeau. Lecturare plăcută însoțită de revelații. Iertare și Iubire. Eliberare și Întărirea Adevăratului Sistem Imunitar! – RECUPERAREA PUTERII INTERIOARE – Puterea Intenției! (La finalul articolului găsiți cartea integral, sub formă de audio-book, Prefața + 7 capitole!)


Când un copil se naste, el stie, în adâncul lui, că motivul pentru care se încarnează este acela de a fi el însuși, trecând print-o serie de experienţe. De altfel, sufletul lui a ales dinainte familia și mediul în care se va naște, cu un scop foarte precis. Toţi avem aceeasi misiune, venind pe lume: aceea de a trăi o serie de experienţe până când ajungem să le acceptăm si să ne iubim pe noi însine trecând prin ele.

Atât timp cât o experienţă este trăită în non-acceptare, adică fiind judecată, în culpabilitate, teamă, regret sau orice altă formă de non-acceptare, oamenii își atrag fără încetare circumstanţele și persoanele care îi fac să retrăiască aceeasi experienţă. Unii dintre ei, nu numai că experimentează același tip de eveniment de mai multe ori pe parcursul unei vieţi,
dar mai mult, trebuie să se reîncarneze o dată sau de mai multe ori pentru a ajunge să îl accepte în totalitate.

A accepta o experienţă nu înseamnă că acea experienţă este preferata noastră

sau că suntem de acord cu ea. Este vorba mai degrabă de a ne acorda nouă înșine dreptul de a experimenta si de a învăţa prin intermediul a ceea ce trăim. Trebuie să învăţăm mai ales ce anume este benefic pentru noi si ce anume nu este bun. Iar singurul mod de a afla acest lucru este să devenim constienţi de consecinţele acelei experienţe. Tot ceea ce hotărâm sau nu, ceea ce facem sau nu, ceea ce spunem sau nu si la fel, ceea ce gândim sau simţim va avea anumite consecinţe.

Omul îsi doreste să trăiască într-un mod din ce în ce mai inteligent. Atunci când îsi dă seamă că o experienţă provoacă niste consecinţe dăunătoare, în loc să-si reproseze ceva sau să fie ranchiunos pe cineva, trebuie să accepte pur si simplu faptul că a ales acea experienţă (chiar inconstient), pentru a descoperi că nu a fost o miscare inteligentă pentru el. Îsi va aminti de acest lucru mai târziu. Astfel putem să trăim o experienţă în acceptare. Din contră, vă reamintesc că, chiar dacă vă spuneţi: „Nu mai vreau să trăiesc asa”, o luaţi de la capăt.

Trebuie să îţi acorzi dreptul de a repeta de mai multe ori aceeasi greseală sau experienţă neplăcută, înainte de a ajunge să ai voinţa si curajul necesare pentru a te schimba. Oare de ce nu înţelegem de la început? Din cauza ego-ului nostru, alimentat de convingerile noastre.

Sursă imagine

Notă: atunci când folosesc cuvântul DUMNEZEU,

fac referire la EUL TĂU SUPERIOR, la fiinţa ta adevărată, acel EU, care îţi cunoaste adevăratele nevoi, pentru a trăi în iubire, fericire, armonie, pace, sănătate, bunăstare si bucurie.

Toţi avem numeroase convingeri care ne împiedică să fim ceea ce vrem să fim. Cu cât aceste maniere de a gândi sau convingeri ne fac rău, cu atât încercăm mai mult să le diminuăm. Ajungem chiar să credem că nu ne aparţin nouă. Iar a reusi să le echilibrăm înseamnă a ne încarna de mai multe ori. Doar atunci când corpul nostru mental, emoţional si fizic vor asculta de DUMNEZEUL interior, spiritul nostru va fi pe deplin fericit. Tot ceea ce trăim în non-acceptare se acumulează la nivelul sufletului. Acesta, nemuritor fiind, revine mereu, sub diverse forme umane, cu tot bagajul adunat în memoria sa de suflet.

Înainte de a ne naste, ne hotărâm ce anume dorim să reparăm în timpul următoarei încarnări. Această decizie si tot ceea ce am acumulat în trecut, nu sunt înregistrate în memoria noastră constientă, respectiv ceea care aparţine intelectului. De abia pe parcursul vieţii ne vom da seama treptat de planul nostru de viaţă si de ce anume trebuie să reparăm. Atunci când fac aluzie la ceva „neîncheiat, nerezolvat”, fac referire la o experienţă trăită în non-acceptarea sinelui. Există o diferenţă între a accepta o experienţă si a se accepta pe sine însusi.

De exemplu, o tânără care a fost respinsă de către tatăl ei,

deoarece acesta dorea să aibă un băiat. În acest caz, a accepta experienţa însemnă a-i da tatălui ei dreptul de a-si fi dorit un băiat si de a o respinge pe fiica lui. Acceptarea de sine, constă, în cazul acestei tinere, în a-si acorda dreptul de a avea resentimente faţă de tatăl ei si apoi de a se ierta pentru faptul de a-i fi purtat pică. Nu trebuie să existe nici o judecată asupra tatălui ei sau asupra ei însăsi, ci doar compasiune si înţelegere pentru acea parte care suferă în fiecare dintre ei.

Ea va sti că acea experienţă s-a încheiat în totalitate, atunci când, la rândul ei, va respinge pe cineva, fără să se acuze, cu multă compasiune si înţelegere, faţă de ea însăsi. Mai există si o altă modalitate de a sti dacă acea experienţă a fost rezolvată si trăită într-adevăr în acceptare: persoana pe care o va respinge nu o va detesta, ci si ea, la rândul ei, va fi plină de compasiune, stiind că tuturor oamenilor li se poate întâmpla să respingă o altă persoană, în anumite momente ale vieţii lor.

Să nu lasi ego-ul să-ţi joace feste,

ego-ul care încearcă adesea, prin toate mijloacele, să ne facă să credem că am încheiat o situaţie. Ni se întâmplă deseori să spunem : „Da, înţeleg de ce celălalt a acţionat asa”, pentru a nu fi necesar să ne privim pe noi însine si să ne iertăm. Ego-ul nostru încearcă astfel să găsescă o modalitate rapidă de a lăsa de o parte situaţiile neplăcute. Se întâmplă să acceptăm o situaţie sau o persoană fără să ne fi iertat pe noi însine, sau fără să ne fi acordat dreptul de a-i fi purtat pică celuilalt, sau de a fi încă resentimentari. Acest lucru însemnă „a accepta doar experienţa”.

Si repet: „este important să facem diferenţa între a accepta experienţa si a se accepta pe sine.” Această acceptare este greu de făcut, deoarece ego-ul nostru nu vrea să accepte faptul că toate experienţele dificile pe care le trăim au ca unic scop să ne arate că si noi ne purtăm în acelasi fel ca si ceilalţi.

Sursă imagine

Ţi-ai dat seama până acum că atunci când acuzi pe cineva de ceva, acea persoană te acuză la rândul ei, de acelasi lucru?

De aceea este atât de important să înveţi să te cunosti si să te accepţi cât mai mult posibil. Acest lucru ne ajută să trăim din ce în ce mai puţine situaţii dureroase. Depinde de fiecare dintre noi să hotărâm să ne luăm viaţa în propriile mâini, pentru a deveni stăpâni pe propria existenţă, în loc să lăsăm ego-ul fiecăruia să ne controleze viaţa. Dar a face faţă acestor lucruri necesită mult curaj deoarece în mod inevitabil se vor atinge vechile răni, care ne pot produce foarte mult rău, mai ales dacă nu au mai fost tratate încă din vieţile anterioare.

Cu cât suferi mai mult într-o situţie sau cu o persoană, cu atât mai de departe provine acea problemă. Pentru a te ajuta, poţi să te sprijini pe DUMNEZEUL tău interior care este omniscient (El stie tot), omniprezent (El este peste tot) si omnipotent (El este atotputernic). Iar această putere este mereu prezentă, vie în tine. Acţionează astfel încât te orientează spre persoanele si spre situaţiile care îţi sunt necesare pentru a creste si a evolua, conform planului de viaţă ales înainte de a te fi născut.

Chiar înainte de a te naste, DUMNEZEUL tău interior îţi atrage sufletul spre mediul si familia de care vei avea nevoie în viitoarea ta viaţă. Această atracţie magnetică si aceste obiective sunt determinate, pe de o parte, de ceea ce nu ai reusit încă să trăiesti în iubire si acceptare în vieţile tale anterioare si, pe de altă parte, de ceea ce viitorii tăi părinţi au de încheiat prin intermediul unui copil ca tine. Acest lucru explică de ce, părinţii si copiii au, în general, aceleasi răni de vindecat.

Când te nasti, nu mai esti constient de tot acel trecut,

deoarece te concentrezi mai ales pe nevoile sufletului tău, care vrea să te accepţi cu calităţile tale, cu defectele tale, cu forţele tale, slăbiciunile tale, dorinţele tale, personalitatea ta etc. Toţi avem astfel de nevoi. Cu toate acestea, la puţin timp după nastere, ne dăm seama că atunci când vrem să fim noi însine, acest lucru deranjează lumea adulţilor sau pe cea a apropiaţilor nostri.

Ajungem astfel la concluzia că, a fi natural, nu este bine, nu este corect.

Este o descoperire dureroasă ce provoacă mai ales copilului, accese de furie. Aceste crize devin atât de frecvente încât ajungem să credem că sunt normale. Sunt numite „crizele copilăriei” sau apoi, „crizele adolescenţei”. Poate au devenit ceva normal pentru oameni, dar cu siguranţă nu constituie ceva firesc. Un copil care se agită în mod natural, care este echilibrat si care are dreptul de a fi el însusi nu face genul acesta de crize. Din nefericire, acest tip de copil nu există aproape deloc. Am observat în schimb, că

majoritatea copiilor trec prin următoarele patru etape:

După ce a cunoscut bucuria de a fi el însusi, copilul, în prima etapă a vieţii, va cunoaste durerea provocată de faptul că nu are dreptul de a acţiona mereu asa, trecând astfel în cea de a doua etapă. Urmează apoi perioada de criză si cea de revoltă, a treia etapă. După aceea, în a patra etapă, pentru a-si micsora suferinţa, copilul se resemnează si ajunge să-si creeze o nouă personalitate pentru a deveni ceea ce vor ceilalţi să devină. Multe persoane vor rămâne închistate în cea de a treia etapă pe toată durata vieţii, adică vor fi mereu în reacţiune, furiosi sau în situaţii de criză.

Sursă imagine

În timpul celei de a treia si celei de a patra etape ne creăm mai multe măsti (noi personalităţi) pe care le folosim pentru a ne apăra împotriva suferinţei trăite pe parcursul celei de a doua etape. Aceste măsti sunt în număr de cinci si corespund celor cinci răni importante, trăite de fiinţa umană. În timpul numerosilor ani de studiu, am ajuns la concluzia că toate suferinţele oamenilor pot fi concentrate în cinci răni. Le menţionez aici, în ordine cronologică, adică în ordinea în care fiecare dintre ele apare în viaţa noastră:

RESPINGERE,
ABANDON,
UMILIRE,
TRĂDARE,
NEDREPTATE.

De fiecare dată când una dintre aceste răni se reactivează, întreaga noastră fiinţă se simte trădată. Nu mai suntem credinciosi DUMNEZEULUI nostru interior, nevoilor fiinţei noastre, deoarece ne lăsăm ego-ul cu, convingerile si temerile lui, să ne conducă viaţa. Înlocuirea rănilor cu măstile este consecinţa faptului că vrem să ascundem, de noi însine si de ceilalţi, ceea ce încă nu am vrut să rezolvăm. Aceste ascunzisuri sunt o formă de trădare. Care sunt aceste măsti? Le-am notat mai jos, lângă rănile pe care încearcă să le ascundă:

Toate aceste răni si aceste măsti vor fi explicate în detaliu în capitolele următoare.

Importanţa măstii este creată în funcţie de intensitatea rănii. O mască reprezintă un tip de personalitate, cu un caracter care îi este propriu, dat fiind că s-au dezvoltat numeroase convingeri care vor influenţa atitudinea interioară si comportamentele acelei persoane. Cu cât rana este mai importantă, cu atât vom suferi mai mult, ceea ce ne va obliga să purtăm mai des aceste măsti.

Purtăm o mască doar atunci când vrem să ne protejăm. De exemplu, în cazul în care o persoană trăieste o nedreptate în urma unui eveniment, sau când se judecă pe sine ca fiind nedreaptă, sau când îi este teamă de a fi judecată ca fiind incorectă, va purta masca ei de rigid, adică va adopta comportamentul unei persoane rigide. O sa ilustrez printr-un exemplu, pentru a vedea mai clar felul în care rana si masca ce îi corespunde, sunt legate una de alta.

Rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai pe mână de mult timp, pe care o ignori si pe care nu ai îngrijit-o cum trebuia. Ai preferat să o bandajezi, pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul măstii. Ai crezut că făcând astfel, vei putea pretinde că nu esti rănit. Crezi că într-adevăr, aceasta este soluţia? Bineînţeles că nu! Stim cu toţii lucrul acesta, dar ego-ul, el, nu îl stie. Este una dintre modalităţile lui de a ne păcăli.

Sursă imagine

Să ne întoarcem la exemplul cu rana de la mână

Să presupunem că acea leziune te doare foarte tare, atunci când cineva te atinge pe mână, chiar dacă rana este protejată de pansament. Când cineva te ia de mână, cu dragoste, iar tu ţipi: “Au! Mă doare!”, poţi să-ţi imaginezi cât de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te rănească? Nu, deoarece dacă suferi atunci când cineva te atinge pe mână, este din cauza faptului că tu esti cel care a hotărât să nu-si îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta.

Este la fel pentru toate rănile. Sunt foarte multe situaţiile în care credem că suntem respinsi, abandonaţi, trădaţi, umiliţi, sau trataţi într-un mod injust. În realitate, de fiecare dată când ne simţim răniţi, ego-ul nostru este cel care vrea să creadă că celălalt este răspunzător. Practic, încercăm să găsim un vinovat. Câteodată, hotărâm că noi suntem cei vinovaţi, când, în realitate, nu e cu nimic mai adevărat decât atunci când îl acuzăm pe celălalt.

Stiţi că, de fapt, în viaţă nu există persoane vinovate: ci doar persoane suferinde. Acum stiu că, cu cât acuzăm mai mult (pe sine sau pe ceilalţi), cu atât se repetă mai mult aceeasi experienţă. Acuzarea nu serveste decât la nefericirea oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile si persoanele vor începe să se transforme.

Măstile pe care le creăm pentru a ne apăra,

sunt vizibile în morfologia unei persoane, în înfăţisarea sa exterioară. Mi se pune adesea întrebarea dacă pot fi detectate rănile la copiii mici. Eu personal, mă amuz observându-i pe cei sapte nepoţei ai mei, care au, în momentul în care scriu aceste rânduri, între sapte luni si nouă ani. La majoritatea dintre ei, pot să
încep să văd rănile plecând de la aparenţa fizică. Rănile usor de reperat la această vârstă pot indica o rană mai importantă.

În schimb, am observat la doi dintre cei trei copii ai mei, faptul că trupul lor de adult indică răni diferite de cele pe care le vedeam atunci când erau copii sau adolescenţi. Corpul este atât de inteligent, încât găseste întotdeauna un mijloc de a ne arăta ce anume avem de rezolvat. În realitate, DUMNEZEUL nostru interior este cel care îl foloseste pentru a ne vorbi.
În următoarele capitole veţi descoperi cum puteţi să vă recunoasteţi propriile măsti, precum si pe cele ale celorlalţi.

În ultimul capitol voi vorbi despre comportamentele noi pe care le putem adopta pentru a vindeca aceste răni neglijate până acum si astfel, să încetăm să mai suferim iar schimbarea măstilor ce ascund aceste răni se va face astfel, în mod natural.

În plus, este important să nu ne agăţăm de cuvintele folosite

pentru a exprima rănile sau măstile. Cineva poate fi respins si să trăiască o nedreptate, altcineva poate fi trădat si trăieste acest lucru ca pe o respingere, altcineva poate fi abandonat si se simte umilit etc. Când veţi cunoaste descrierea fiecărei răni în parte si caracteristicile ei, va fi mult mai clar pentru voi.

Cele cinci caractere descrise în această carte pot avea asemănări cu cele descrise în alte studii de caractere. Fiecare dintre aceste studii este diferit, iar acesta nu îsi propune să le înlăture sau să le înlocuiască pe cele realizate în trecut. Una dintre aceste teorii, concepută de către psihologul Gérard Heymans, în urmă cu aproape o sută de ani, este încă destul de populară si azi. Se regăsesc aici următoarele opt tipuri de caractere: pasionalul, colericul, nervosul, sentimentalul, sanguinul, flegmaticul, apaticul si amorful.

Atunci când Heymans foloseste termenul „pasional” pentru a descrie un tip de caracter, asta nu însemnă că celelalte tipuri nu trăiesc pasiunea în viaţa lor. Fiecare dintre aceste cuvinte folosite pentru a descrie tipurile este necesar pentru a defini caracterul dominant al unei persoane. Repet, nu trebuie să ne agăţăm de sensul literal al cuvintelor.

Este posibil ca, după ce citiţi descrierea comportamentului si atitudinea măstii, pentru fiecare rană, să vă recunoasteţi în fiecare dintre ele. Dar se întâmplă foarte rar ca o singură persoană să aibă toate cele cinci răni. De aceea este important să reţinem descierea fizică, deoarece corpul reflectă fidel ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Este mult mai dificil să ne recunoastem la nivel emoţional sau mental. Amintiţi-vă că ego-ul nostru nu vrea să ne descoperim toate convingerile, deoarece este hrănit cu aceste convingeri si prin ele supravieţuieste.

Sursă imagine

În cartea de faţă nu voi explica mai mult ego-ul,

deoarece am vorbit despre asta, detaliat în cărţile ASCULTĂ-ŢI CORPUL, cel mai bun prieten pe care îl ai pe Pământ si Ascultă-ţi iar corpul!. Se poate să reacţionaţi si să nu fiţi de acord, aflând că persoanele suferind de o anumită rană, au o reacţie legată de relaţia cu unul dintre părinţi. Înainte de a ajunge la această concluzie, am verificat ipoteza cu mii de persoane, dacă într-adevăr era asa, iar acestea au confirmat.

Repet si acum ceea ce spun în fiecare atelier pe care îl coordonez: părintele cu care aveam impresia că ne înţelegeam cel mai bine când eram adolescenţi, este cel cu care avem cele mai multe situaţii de încheiat. Este greu de acceptat ideea că suntem resentimentari exact faţă de părintele pe care îl iubim mai mult. Iar prima reacţie în faţa acestei afirmaţii este, în general, negarea, iar după aceea, furia, iar apoi suntem pregătiţi să facem faţă realităţii: este începutul procesului de vindecare.

Descrierea comportamentului si a atitudinilor legate de diferitele răni, poate să vi se pară negativă. Recunoscând una dintre rănile voastre, puteţi să aveţi o reacţie la descrierea măstii pe care o creaţi pentru a evita suferinţa. Este vorba despre o rezistenţă foarte umană si naturală. Acordaţi-vă suficient de mult timp. Amintiţi-vă că, la fel ca toate persoanele din jurul vostru, masca este cea care vă face să reacţionaţi, atunci când nu sunteţi voi însivă.

Nu vă linisteste gândul că, atunci când vă deranjează un comportament al cuiva, asta indică faptul că acea persoană poartă o mască pentru a nu suferi?

Ţinând cont de acest aspect, veţi deveni mai toleranţi si vă va fi mai usor să-i priviţi pe ceilalţi cu dragoste. Să luăm exemplul unui adolescent care are comportamentul de „dur”. Când descoperim că se poartă astfel pentru a-si masca vulnerabilitatea si teama, relaţia cu el se va schimba, pentru că vom sti că el nu este nici dur, nici periculos. Ne păstrăm calmul si chiar putem să-i remarcăm calităţile, în loc să ne fie teamă si să-i vedem doar defectele.

Este încurajator să stim că, chiar dacă ne nastem cu anumite răni ce trebuie vindecate, răni ce sunt frecvent activate prin reacţiile pe care le avem în faţa celorlalţi si a situaţiilor din jurul nostru, măstile pe care le-am creat pentru a ne proteja nu sunt permanente. Punând în practică metodele de vindecare sugerate în ultimul capitol al cărţii, veţi vedea cum măstile se micsorează treptat, în consecinţă atitudinea voastră se va schimba si, posibil si corpul vostru.

Oricum pentru a vedea acest lucru este nevoie de câţiva ani, înainte de a constata rezultatele vizibile în corpul fizic, deoarece acesta se transformă întotdeauna mai lent din cauza materiei din care e construit. Corpurile noastre mai subtile (cel emoţional si cel mental) au nevoie de mai puţin timp pentru a se schimba, în urma unei hotărâri luate în profunzime si cu dragoste. De exemplu, este foarte usor să- ţi doresti (emoţional) si să-ţi imaginezi (mental) că vei vizita o ţară străină. Hotărârea de a face acea călătorie poate fi luată în câteva minute. Dar înainte de a planifica totul, organizarea, economisirea banilor etc. concretizarea acestui proiect în lumea fizică va dura mult mai mult.

O modalitate eficientă de a verifica transformările voastre fizice

constă în a vă fotografia în fiecare an. Faceţi fotografii cu planuri diferite, cu toate părţile corpului, pentru a vedea clar detaliile. Este adevărat că anumite persoane se schimbă mai repede decât altele asa cum anumite persoane îsi pot concretiza o călătorie mai repede decât altele. Ceea ce este important este să continuăm să lucrăm la transformarea interioară, iar acest lucru ne va face să fim mai fericiţi.

În timpul lecturării următoarelor cinci capitole, vă sugerez să notaţi tot ceea ce credeţi că vă corespunde, iar apoi să legaţi capitolele care vă descriu cel mai bine atitudinea si, mai ales, înfăţisarea fizică.



Lise Bourbeau: “Mulţumirile mele se adresează

si unuia dintre elevii lui Freud, WILHELM REICH, care, după părerea mea, a fost marele precursor al metafizicii. El a fost primul care a stabilit cu adevărat legătura între psihologie si fiziologie, demonstrând că, nevrozele afectează nu numai mentalul, ci si corpul fizic.

În continuare, mulţumesc psihiatrilor JOHN C. PIERRAKOS si ALEXANDER LOWEN, amândoi elevi ai lui Wilhelm Reich, cei care au definit bioenergia, demonstrând importanţa implicării emoţiilor si a gândirii în voinţa de a vindeca trupul.



“Cele 5 Răni Care Ne Împiedică Să Fim Noi Înșine” – Lise Bourbeau



CARTEA SE POATE ASCULTA INTEGRAL, PE CAPITOLE. MULȚUMIRI MĂDĂLINEI.



PREFAȚĂ:



CAPITOLUL 1:



CAPITOLUL 2:



CAPITOLUL 3:



CAPITOLUL 4:



CAPITOLUL 5:



CAPITOLUL 6:



CAPITOLUL 7: